Costion Nicolescu: Ce parinti deosebiti ati cunoscut? Prin ce v-au marcat ei gandirea, viata?
P.S. Andrei Andreicut: Parintele George Teodorescu pentru mine a fost foarte important. Avea rabdare si dragoste fata de oameni. Miercurea si vinerea, dupa vecernie, statea multe ore de vorba cu fiecare credincios in parte. Acolo, in biserica, la intrare, in dreapta usii, statea mereu un domn cu barba, smerit si recules. Nu stiam cine este. Era viitorul monah Nicolae Steinhardt. Mai tarziu am realizat cine era acel domn care statea atat de atent la Sfanta Liturghie. L-am cunoscut mai bine cand eram preot la Turda. Intr-o dupa-amiaza, a intrat in casa si a zis: sunt fratele Nicolae, m-a trimis fratele Mitrofan sa va fac o vizita.
Era un monah care gasea pentru fiecare durere sufleteasca un cuvant bun, un leac potrivit. La Manastirea Rohia, oamenilor, cand dadeau pomelnice, le placea sa le scrie Parintele Nicolae. Avea rabdare cu toate batranele, sa-si povesteasca necazurile. Mai avea multa evlavie sa citeasca el psalmii de la miezonoptica. Cat de obosit ar fi fost, se stia ca la Rohia de la miezonoptica nu lipseste Parintele Nicolae. Se incadra perfect mentalitatii copiilor. Am facut din Turda excursii la Rohia si Parintele Nicolae venea la noi cu o bucurie copilareasca, ne vorbea, era nevinovat la suflet ca si pruncii, dupa cuvantul Mantuitorului. Repeta mereu un lucru: sa nu stai de vorba cu diavolul. Cu el, pe hartie, nu trebuie sa contrasemnezi; chiar daca scrie acolo ca este Dumnezeu si a semnat diavolul, tu sa nu semnezi impreuna cu el.
|
|
