Arhim. Teofil Pãrãian
AMINTIRI DESPRE DUHOVNICII PE CARE I-AM CUNOSCUT
Fragmente:

Pãrintele Serafim Popescu

Pãrintele Serafim – „blînd, binevoitor si vesel”
Sfîntul Ioan, cel care a scris Scara, în cuvîntul despre ascultare (Cuvîntul 4), pomenind de niste cãlugãri dintr-o mãnãstire la care îi era luare aminte, spunea cã erau „blînzi, binevoitori si veseli”.
Asa a fost si Pãrintele Serafim. A fost blînd, de o blîndete care impunea respect. Avea o blîndete care aducea aminte de Domnul Hristos, Cel care a zis: „Învãtati-vã de la Mine, cã sunt blînd si smerit cu inima” (Matei 11, 29). Si Pãrintele Serafim era blînd si smerit. Am zis odatã cãtre Pãrintele Serafim: „Pãrinte, noi vã tinem pe sfintia voastrã ca pe un sfînt”. La aceasta, Pãrintele a rãspuns: „Mã, te bat”. Eu am zis mai departe: „Da, Pãrinte, noi vã tinem (considerãm) ca sfînt”. Pãrintele Serafim a zis în continuare: „Mã, vrei sã te bat?” Atunci eu am întrebat: „Dar ce sunteti?” El a rãspuns: „Sunt un amãrît de pãcãtos”. Si, bineînteles, dacã l-am întrebat ce pãcate face, nu mi-a putut spune vreun pãcat al lui, pentru cã nu fãcea pãcate. Ar putea surprinde pe cineva afirmatia mea, cã Pãrintele Serafim nu fãcea pãcate. Eu sunt convins de aceasta, în sensul cã îl stiu pe Pãrintele Serafim bine intentionat, evlavios si hotãrît pentru cele bune. Cînd spun cã „nu fãcea pãcate”, nu mã gîndesc cã n-ar fi putut avea nici o întrelãsare, ci cã nu fãcea nici un rãu cu deplinã vointã si stiintã, cãci asta înseamnã pãcatul. Era bun, ca acel pãrinte din Pateric despre care se spune cã „din multa bunãtate nu mai stia ce este rãutatea”. Asa era Pãrintele Serafim, de o bunãtate si de o blîndete incontestabile. Nici dusmanii lui – dacã ar fi avut vreun dusman – nu puteau sã-i gãseascã vreun cusur. Era cam neluãtor aminte la lumea aceasta, si asta ar fi putut sã-i facã pe unii sã-l neglijeze si sã-l ocoleascã ori sã spunã cã n-a avut si calitãti care sã-l impunã în fata celor care numai la asa ceva se gîndesc. Dar asta nu înseamnã cã cele pe care le-a avut si le-a vãdit n-ar fi destule si îndestulãtoare.
Fiind bun si blînd, evident cã Pãrintele Serafim era si binevoitor. Se bucura de succesele celor din jurul sãu. Mie îmi spunea: „Copile, eu mã bucur de succesele tale cum mã bucur de succesele mele”. Un om binevoitor nici nu poate sã facã altfel. Binele altora este si binele nostru, mai ales atunci cînd si noi contribuim la binele lor.
În sfîrsit, cine l-a cunoscut mai de aproape pe Pãrintele Serafim stie cã a fost un om vesel. Veselia Pãrintelui Serafim se manifesta în toate ale sale: în privire, în zîmbet, în rîs, în fata seninã, în atitudini. Rîdea cu poftã de fiecare datã cînd se ivea o situatie, o ocazie care prilejuia rîsul. N-avea nici o retinere în privinta aceasta. Totul pornea dinãuntru, din inima sa seninã si veselã. Spunea cu plãcere glume prin care ne înveselea pe toti. Desi le auzeam de multe ori, ne bucuram totdeauna de Pãrintele Serafim cel vesel si de glumele spuse de el. Îmi amintesc de cîteva, care bag de seamã cã le plac la toti. Cea mai fainã este cea cu balmosul. Spunea Pãrintele cã s-a dus odatã un cetãtean la stînã si ciobanii tocmai fãcuserã balmos – un fel de mãmãligã cu zãr si cu unt – si i-au oferit si celui venit la ei. El însã zicea cã nu-i place, cã nu vrea sã mãnînce. Si atunci ciobanii au zis: „Mã, tineti-l doi si dati-i unul”. Si ei au fãcut asa. Omul, cînd a vãzut cît de bun e balmosul, a zis: „Acum schim-bati-vã. #ineti-mã unu si dati-mi doi”.
Ne mai spunea Pãrintele Serafim cã, pe cînd era student la Teologie, un coleg a venit de acasã si a adus cu el niste vin si a zis cãtre un prieten al lui: „Hai la dulap, sã-ti dau niste vin”. Dar cînd au ajuns la dulap, a zis: „Stii ceva? M-am socotit sã nu-ti mai dau”. Bineînteles cã pînã la urmã i-a dat vin. Dar e fainã interventia aceasta: „M-am socotit sã nu-ti mai dau”. Ne veseleam si cînd zicea sau cînd ziceam si noi, învãtati de Pãrintele Serafim, o vorbã din satul lui: „Dacã ar fi fãinã, precum nu-i slãninã – ce mai apã bunã de plãcinte!”.
Asa a fost Pãrintele Serafim: blînd, binevoitor si vesel. Sã-l urmãm!

Pãrintele Serafim – odihnitor de oameni
În cuvîntarea pe care am tinut-o cînd Pãrintele Serafim a trecut la cele vesnice, la înmormîntarea lui, am fãcut o legãturã între Pãrintele Serafim si Sfîntul Filimon din Colose, pe care Sfîntul Apostol Pavel îl stia ca odihnitor de oameni, cãci i-a scris: „Inimile sfintilor, frate, s-au odihnit în tine”. Si mai departe: „Odihneste în Hristos inima mea”.
Pe Sfîntul Filimon, ca odihnitor de oameni, îl stim din Epistola Sfîntului Apostol Pavel, dar pe Pãrintele Serafim, odihnitor de oameni, îl stiu din realitatea vietii. Am vietuit împreunã cu Pãrintele Serafim vreme de treizeci si sapte de ani si asa l-am cunoscut: „odihnitor de oameni”. N-a fost nimic fortat în apropierea pe care am fãcut-o între Pãrintele Serafim si Sfîntul Filimon, si unul, si altul fiind odihnitori de oameni.

Mãrturii despre Pãrintele Serafim
Despre Pãrintele Serafim pot da mãrturie toti cei care l-au cunoscut mai de aproape. Unii retin cu bucurie cãldura sufleteascã cu care i-a întîmpinat, i-a primit si i-a ajutat. Altii stiu cã Pãrintele Serafim a fost blînd si binevoitor. Nu l-au uitat pe Pãrintele Serafim cei care au fost mîngîiati de el la vreme de necaz. Îl au la evlavie pe Pãrintele Serafim cei care i-au cunoscut veselia izvorîtã din credintã si pe care o manifesta în chip statornic. Unii îl stiu ca om al rugãciunii. Cineva spunea cu mirare si cu admiratie: „De cîte ori intri la Pãrintele Serafim în chilie, totdeauna îl vezi cu patrafirul, totdeauna îl gãsesti la rugãciune”.
Mai mult decît altii, despre Pãrintele Serafim dau mãrturie eu însumi, care l-am cunoscut în anul 1942 si de care m-am legat sufleteste de la prima noastrã întîlnire. L-am regãsit la mãnãstire, în anul 1949, cînd a fost a doua venire a mea la Sîmbãta. L-am mai întîlnit în vremea anilor mei de studentie, cînd îmi petreceam, la Mãnãstirea Brîncoveanu, zile de vacantã. De la 1 aprilie 1953 m-am încadrat si eu în mãnãstirea în care vietuia Pãrintele Serafim si am fost împreunã vietuitori pînã la moartea lui. În aceastã vreme si mai ales la început, Pãrintele Serafim m-a ajutat în mod special, citindu-mi si dictîndu-mi cãrti întregi, pe care eu le-am transcris în braille, ca sã-mi fie accesibile – eu fiind nevãzãtor. Îmi amintesc, în aceastã privintã, cîteva repere. Înainte de tunderea mea în monahism, Pãrintele Serafim a tinut sã-mi citeascã o micã lucrare, scrisã de Arseniev, intitulatã Biserica Rãsãriteanã. Aceastã lucrare mi-a fãcut mare bucurie.
Pãrintele mi-a atras atentia asupra unui articol, scris de profesorul Teodor M. Popescu, cu titlul Sfintii Trei Ierarhi în slujba Bisericii. Pãrintele Serafim mi-a citit acest articol, pe care apoi mi l-a si dictat.
N-am sã uit niciodatã bucuria pe care am avut-o cînd Pãrintele Serafim mi-a citit al doilea imn din Imnele dragostei de Sfîntul Simeon Noul Teolog, în versificatia Maicii Teodosia Latcu. Îmi stãruie si acum în suflet bucuria pe care am avut-o cînd Pãrintele Serafim mi-a citit prima datã Cuvîntul al 72-lea din scrierile Sfîntului Isaac Sirul. Mi-a mai citit Pãrintele Serafim si alte multe articole din reviste bisericesti, dintre care am ascultat cu uimire cuvîntul tinut de profesorul Teodor M. Popescu la o aniversare oarecare a scriitorului Gala Galaction. Pãrintele Serafim mi-a citit si mi-a dictat multe texte din Filocalie, din cãrtile de slujbe, din Proloage etc.
Toate acestea îl tin prezent pe Pãrintele Serafim si îl fac lucrãtor în viata mea si dupã ce a trecut din lumea aceasta. Dumnezeu sã-i primeascã ostenelile fãcute pentru mine, pentru binele meu, pentru succesele mele, despre care spunea cã se bucurã de ele cum se bucurã de succesele lui.
La cele de mai sus adaug si o constatare: constatarea cã prietenii Pãrintelui Serafim erau si prietenii mei, iar prietenii mei erau si prietenii Pãrintelui Serafim. Ei ne priveau întotdeauna împreunã. Îmi amintesc de un mod de adresare pe care îl avea o credincioasã, care ne trimitea la amîndoi aceeasi scrisoare si care scria, drept titlu, „Bunii nostri Pãrinti Serafim si Teofil”.

Pãrintele Serafim – „un om de care s-au bucurat oamenii”
Am lãsat la urmã cuvîntul cel mai cuprinzãtor, cel mai important si cel mai reprezentativ în raport cu Pãrintele Serafim, anume cuvîntul cã „Pãrintele Serafim a fost un om de care s-au bucurat oamenii”. Asta spune tot despre Pãrintele Serafim. Cînd spui cã „Pãrintele Serafim a fost un om de care s-au bucurat oamenii”, nu mai trebuie adãugat nimic. Asa-l stiu toti care s-au bucurat de întîlnirile cu el, marcate de „Bine ati venit la noi”, „Mã bucur cã sunteti cu noi” sau de „O, batã-te norocul! Sã te ocãrãsc frumos”. Ca om al bucuriei si ca prilejuitor de bucurie îl stiu toti cîti îsi amintesc de Pãrintele Serafim, ca mîngîietor si iertãtor la spovedanie. Ca „om de care s-au bucurat oamenii” îl au în amintire toti aceia care au venit în legãturã cu Pãrintele Serafim, i-au ascultat cuvîntul si sfatul si au plecat din fata lui cu sufletul îmbogãtit, cã s-au întîlnit cu „un om de care s-au bucurat oamenii”.

Cuvînt de încheiere
Cea mai fireascã întrebare în legãturã cu Pãrintele Serafim, pe care si-o poate pune oricine ar dori sã fie ca el, este întrebarea: Oare prin ce ostenealã ar putea cineva sã ajungã sã fie ca Pãrintele Serafim? Oare prin ce ostenealã a ajuns Pãrintele Serafim sã fie asa cum l-am cunoscut, asa cum îl stim? Întrebarea aceasta am pus-o eu cîndva, într-un cerc adunat spontan în jurul meu la scoala teologicã din Sibiu, fiind atunci de fatã si Pãrintele Profesor Dumitru Cãlugãr. Întrebarea mea era atunci în legãturã cu un alt om vrednic de pomenire si care mie mi s-a asezat la inimã, pentru buna lui alcãtuire sufleteascã dupã Dumnezeu. Este vorba de Episcopul Vicar, de atunci, al Arhiepiscopiei Sibiului, pe nume Teodor Scorobet. Nu stim cum a venit vorba de el si eu am zis: „Oare prin ce ostenealã a ajuns Prea Sfintitul Teodor la asezarea sufleteascã pe care o are?” La aceasta, Pãrintele Profesor Dumitru Cãlugãr – om vesel si glumet – a rãspuns: „Prin osteneala lui Dumnezeu, cã asa l-a lãsat Dumnezeu”. Cred cã la fel se poate spune si despre Pãrintele Serafim: a fost un om lãsat de Dumnezeu, spre bucuria multora. Sã-l urmãm!

(Pãrintele Serafim de la Sîmbãta (1912-1990). Articol publicat în revista „Epifania”, martie-aprilie 1998, pag. 14)

Arhimandritul Teofil Pãrãian

înapoi • sus