galerie foto • mari duhovnici • picturile parintilor

 

 

C A R T I • Bucuria convorbirii  • Recenzii

Costion Nicolescu
BUCURIA CONVORBIRII

Un stalker al dialogului

    COSTION NICOLESCU ne-a daruit la începutul acestui an o extraordinara antologie de interviuri: Bucuria convorbirii (Cluj-Napoca, Editura Teognost, 2006). Autorul sondeaza în paginile ei cu predilectie doua zone: cea a vietii în Biserica si cea a conditiei omului de cultura crestin de astazi si dintotdeauna. Sunt intervievati aici ierarhi români si straini de mare prestigiu, dar si mari personalitati laice: Horia Bernea, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Regine Pernoud, Nikita Struve, Veronique Lossky, Horia-Roman Patapievici, Paul Gherasim, Sorin Dumitrescu, Mihai Sârbulescu, Constantin Bugeanu si Ion Ratiu
    Dialogurile au fost realizate între anii 1992-1997, dar constatam imediat si cu placere ca îsi pastreaza absolut intacte nu numai actualitatea, ci si savoarea ideilor si incendiul vervei intelectuale si al veritabilei experieri crestine din care au izvorât. Cartea prezinta, fara îndoiala, toate datele unui bestseller.
    Care este de fapt secretul ei? În primul rând, miza enorma a temelor puse în joc. În al doilea rând, anvergura intelectuala si harica a preopinentilor. Iar în al treilea rând, cred eu, postura însasi pe care o asuma autorul, modul persuasiv si niciodata ostentativ sau emfatic în care abordeaza personalitati atât de diferite ca formatie si amprenta cult-culturala, angajate cu toata fiinta lor, din interiorul bisericii si nu din afara ei, în ceea ce numim cautarea adevarului dumnezeiesc. Nu e simpla si nici totdeauna confortabila convorbirea cu persoane atinse de cutremurul credintei si de atasamentul lor ireductibil si ireversibil fata de valorile crestinismului. Intelectuali ca Andrei Plesu, Horia-Roman Patapievici, Sorin Dumitrescu nu au fost si nu vor fi nicicând complezenti cu falsul si impostura, cu fariseismul, meschinaria si derapajele de la „calea cea dreapta” ale oricarui ins care (pretinde doar ca) este în Biserica si/sau vorbeste în numele ei. Acestia sunt „neiertatori”, chiar daca, explicit sau mai putin explicit, îmbratiseaza virtutea iertarii si a tolerantei, iubirea fata de aproapele, încearca si ei „sa moara pacatului” (Sf. Grigorie Palama) si râvnesc ca si noi, dar cu siguranta cu mult mai ardent decât noi, la „omul dinauntru” (Efeseni 3, 16), la „omul cel tainic al inimii” (I Petru 3, 4).
    Nu e un pacat ca ei vad în Ortodoxie altceva decât o confesiune printre alte confesiuni, daca-i subliniaza în mod repetat caracterul particular si inebranlabil, ceea ce nu umbreste cu nimic chemarea si prestigiul altora. Nu e la îndemâna oricui sa obtina un „cuvânt de folos” din partea unor asemenea oameni, fara o cât de mica bruftuluiala din partea lor. Dar „câta emotie binefacatoare, scrie autorul, sa te afli în preajma lor fara sa-i tulburi, ci din contra, sa-i stârnesti frumos întru limpeziri”. Postura pe care o recomanda Costion Nicolescu „celui care întreaba” si pe care o asuma el însusi este aceea de stalker.
    In metafizica faimosului film al lui Andrei Tarkovski, stalker-ul reprezinta calauza, o calauza menita sa conduca atât pe cel cercetat, cât si pe cel care cerceteaza, în Zona. Pentru autorul nostru, Zona este lumea lui Hristos si atuul lui, odata patruns în acest univers, ra­mâne smerenia, dublata de sfiala întrebatoare, dar si „competenta cazului” (Andrei Plesu). El mai are pe deasupra acea însusire irezistibila pe care grecii o numesc kalokagathia: armonia, simbioza fara de rest dintre bunatatea sufleteasca si frumusetea fizica în sfârsit, fostul ucenic si emul al maestrului Ho­ria Bernea este adeptul „frumusetii care salveaza lumea” si a luat în aceasta directie optiuni decisive ca om de cultura, publicist si teolog de respiratie euro­peana. Ceea ce vrea sa obtina el de la partenerii sai de dialog nu este însa un punct de vedere oarecare, pe marginea cutarei sau cutarei axiome a vietii noas­tre în Duh, ci mult mai mult decât atât, o depozitie, un semn al prizei definitive la divin si, în consecinta, deslusiri si solutii neîntârziate la aporiile vremii în care traim. Daca suportul lor e teandric, sensul chestionarelor lui e vadit anagogic. Nu altfel proceda, mutatis mutandis, Plotin. Un comentator al acestuia afirma ca metoda plotiniana nu mai era dialogul, cu implicatiile lui diastolice, ci introspectia, iar scopul ei declarat: unio mystica.
    Iata ce urmareste constant si autorul acestei carti de exceptie, înnoirea inimii si a mintii, sensul ascensional soteriologic, (com)uniunea mistica a noastra, a interlocutorilor crestini, în locutorul suprem care e Dumnezeu-Cuvântul. Pe lânga o problematica specifica, diversa si vasta, volumul are meritul de a ne propune si o galerie remarcabila de por­trete ale celor intervievati, dar nu vom gasi nicaieri în cuprinsul ei, cum nu am gasit nici în celelalte carti pe care le-a semnat de-a lungul anilor, vreun portret al lui Costion Nicolescu însusi, ceea ce e mai mult decât graitor.
    Gânditor euharistic prin excelenta, el e permanent „sub ascultare”, evitând prim-planul în neîntrerupta noastra calatorie spre întregirea cu Dumnezeu. La aceasta ne îndeamna de altfel si Avva Isaia Pustnicul, când spune: „Daca esti în calatorie cu fratii, îndeparteaza-te putin pentru a pazi tacerea mergând”.


Ion Mircea
„ziarul de duminica”,
supliment al „Ziarului Financiar”, 12 mai 2006

inapoisus

 

 

 

 

 

© teognost 2004