Costion Nicolescu
BUCURIA CONVORBIRII

Fragmente:

     C. Nicolescu: – Aveti Sanctitatea Voastra un mesaj special de adresat Bisericii Ortodoxe Române?
     Sanctitatea Sa Bartolomeu I: – Biserica din România, prin situatia sa geografica si apartenenta lingvistica la latinitate, are, prin excelenta, o responsabilitate în plus pentru a demonstra ca Ortodoxia nu se limiteaza la contururile geografice rasaritene. Catolicitatea ortodoxa se marturiseste ca eveniment si ca experienta de viata, dincolo de geografie, de mentalitati si de coincidente istorice.

    C. Nicolescu:  – V-am auzit în câteva rânduri rostind în fata multimii de credinciosi aceste cuvinte care, se pare, va stau tare la inima:„Dumnezeu este cu noi!”…
    P.S. Justinian Chira: – „Dumnezeu este cu noi” nu este o expresie, ci o marturisire de credinta. Noi ne declaram crestini, credinciosi… Nu suntem chiar evlaviosi. Insuficienta ne este nu credinta, ci certitudinea prezentei lui Dumnezeu. Când eram la Cluj, stateam de vorba seara si spuneam: iata, voi va duceti si va culcati pe un pat de spini, iar eu ma culc pe un pat de crini. De ce? Când te culci, toate gândurile si imaginatia zboara pe toate coclaurile, bune, rele, te chinuiesc. Eu ma duc si ma culc pe un pat de crini, am certitudinea ca nu sunt singur, ca ochiul lui Dumnezeu priveste pâna în adâncurile gândurilor mele si mi-e rusine de Dumnezeu sa accept gânduri ticaloase, rautacioase sau de dusmanie. În Cluj, la miezul noptii, deschideam geamul si stateam cu fata la oras, gândindu-ma la fratii mei, la toti cei ce purtau chip de om, indiferent de credinta sau necredinta lor. În jurul meu traiau 400.000 de oameni. Mii de inimi bateau într-un ritm, de parca se misca orasul. Simteam cum treptat adorm pasiunile, gândurile lor si Duhul lui Dumnezeu pluteste peste toate. Ma gândeam si la bolnavul care-si da duhul la spital, si la doctorul de la capatâiul lui, si la militianul care sta la coltul strazii, si la brutarul care pregatea pâinea pe mâine, si la cel ce statea în beciurile securitatii, si la cei ce erau în cercetari, ma transpuneam în situatia fiecaruia. Se spune ca în timpul sfintei slujbe, dimineata, la Liturghie, omul traieste mai atent, mai curat; dar pentru pamântul acesta a rânduit Dumnezeu ca în fiecare ceas pe glob sa fie Liturghie. În tot timpul se înalta rugaciuni – este un echilibru pe care nu-l realizam traind într-o societate unde auzim numai urlete si înjuraturi. Dar dincolo de acestea exista, clipa de clipa, rugaciunile catre Dumnezeu.
    Da, asa strigau apasat si repetat tinerii la Cluj în fata Catedralei în zilele Revolutiei: „Dumnezeu este cu noi”. Era coplesitor! De unde stiau ei aceasta, daca nu de la Biserica care nu i-a abandonat în nici o vreme?

    C. Nicolescu: – Cum vedeti starea Bisericii noastre astazi? Ce va încurajeaza si ce va nelinisteste?
    Horia-Roman Patapievici : – Daca va referiti la institutie, cum reiese din ce am spus, nu ma regasesc deloc în ea. Daca va referiti la trupul credinciosilor si efectuarea Tainelor, particip la ea în mod moderat. Starea Bisericii-institutie mi se pare trista. Exista un vechi sofism nedemn, extins azi în politica bisericeasca nationala: crezi în mine orice as fi facut, pentru ca sunt preot. Institutia numita B.O.R. nu îmi trezeste respect si, de aceea, nu am încredere în ea qua institutie. Ma încurajeaza câtiva dintre tinerii preoti pe care i-am cunoscut si câtiva dintre cei care au în jur de 45 ani. Oameni demni, râvnitori, deschisi, lipsiti de trufie preoteasca, capabili de o oarecare stiinta sufleteasca. Cum ar arata un Tihon sau un Zosima printre ei! Ce ma deprima cel mai mult este incompetenta sufleteasca, badarania inimii si nesimtirea cu care practica si speculeaza trufia sutanei. Ei santajeaza cu administrarea vietii de apoi. Acest comportament este sinistru. În plus, e un scazut nivel de cultura a prezentei-în-relatie. Preotii nostri nu stiu sa fie
împreuna cu tine: ei te calaresc neglijent, de la distanta, fara sa se uite la tine, la persoana ta vie, concreta, irepetabila si fragila – dar mereu cu ochii la banii tai, în care se spurca aproape toti. Cei mai multi preoti (dintre cei pe care i-am cunoscut) sunt lipsiti de cea mai elementara cultura a inimii.

inapoi • sus