Episcopul Sofian Brasoveanul
MARTIRI, MARTIRIU SI MARTURIE DUPA SF. VASILE CEL MARE

Fragmente:

     Crestinismul nu poate fi conceput fara dimensiunea martirica a sa. De-a lungul istoriei sale, crestinii au marturisit si marturisesc existenta lui Dumnezeu, Care, din marea Sa iubire pentru om, L-a trimis în lume pe Fiul Sau cel Unul-nascut Iisus Hristos, Care S-a întrupat, a primit sa se faca unul ca noi, a suferit patimile pricinuite de oameni, a fost rastignit, a înviat si s-a înaltat la ceruri, facându-se astfel model si al propriei noastre învieri spre viata cea vesnica. Marturia data pentru Hristos în mijlocul lumii este asadar marturia credintei în Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, a dragostei pentru El si a nadejdii în viata vesnica traita în comuniune cu El. Aceasta marturie nu se împlineste doar cu cuvântul, ci ea este mai ales un întreg mod de viata, iar în anumite conditii istorice poate lua forma martiriului, necesitând chiar moartea.
     De multe ori, în primele veacuri ale istoriei crestine marturia lui Hristos atragea dupa sine moartea martirica. Lumea antica pagâna, care nu accepta marturia despre un Dumnezeu Care S-a facut om, a suferit, a fost rastignit si a înviat, precum si forurile superioare ale statului roman, care considerau învatatura crestina fiind un fel de magie si îi priveau pe crestini ca pe niste necredinciosi, dusmani ai statului si ai traditiilor lui, s-au opus cu toate mijloacele dezvoltarii crestinismului. Însasi existenta crestinilor era considerata ca o crima si adesea era pedepsita într-un mod foarte dur, chiar si cu moartea. În asemenea conditii, când apartenenta la crestinism putea atrage moartea în orice clipa, faptul ca cineva sa fie crestin însemna sa traiasca cu adevarat doar în vederea vietii vesnice, adica sa traiasca fiind orientat eshatologic. Patria cea adevarata a crestinilor, a martirilor, nu era cea prezenta, ci cea viitoare, spre care îi si atragea dragostea lor pentru Hristos. Viata pasagera prezenta era privita de crestini doar ca un loc de pregatire pentru cea vesnica si îsi primea valoarea tocmai din aceasta calitate a ei.
     În omiliile si scrierile sale, Sfântul Vasile cel Mare îi pune în evidenta pe martiri ca pe niste atleti ai vietii viitoare în comuniune cu Hristos. În cuvintele sale panegirice, rostite în cinstea anumitor martiri, cuviosul ierarh din Capadocia elogiaza credinta, dragostea si rabdarea lor în mijlocul înfricosatoarelor chinuri, precum si nadejdea cu care mureau si subliniaza caracterul de jertfa al martiriului. Sfântul Vasile accentueaza faptul ca moartea martirica era expresia si încununarea totalei daruiri de sine lui Dumnezeu din partea martirilor si constituia jertfirea întregii lor fiinte de dragul lui Hristos în Care credeau si pe Care Îl iubeau. Jertfa facuta de martiri dovedeste dragostea lor desavârsita pentru Hristos, ca un raspuns la dragostea lui Hristos, Care S-a jertfit pentru oameni. Aceasta dragoste îi împingea sa jertfeasca toate pentru a câstiga comuniunea vesnica cu El. Moartea martirilor demonstreaza casi viata lor a fost o marturie pe care ea – moartea – doar o încununeaza.
     Credinta, dragostea si jertfa martirilor au condus la biruinta Bisericii în lupta cu lumea pagâna, închinatoare la idoli. Dupa încetarea persecutiilor, continuatori ai lucrarii martirilor s-au dovedit a fi cu precadere monahii, pe care Sfântul Vasile cel Mare îi numeste de asemenea atleti ai credintei. Marturia lui Hristos, pe care martirii o dadeau prin moartea lor, cuviosii asceti o continua cu dorinta si vointa de-a lungul întregii lor vieti prin intermediul luptelor pentru credinta, având drept cauza si impuls la aceasta aceeasi credinta si dragoste, cu aceeasi nadejde si cu aceeasi destinatie eshatologica.
     Însa martiri/martori ai lui Hristos sunt chemati sa fie toti crestinii. Faptul de a pune în lucrare calitatile date prin aceea ca omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu în vederea ajungerii la asemanarea cu El constituie o datorie a tuturor crestinilor, iar împlinirea acestui lucru înseamna o marturie data pentru Hristos. Sfântul Vasile cel Mare, a carui viata a fost o marturie permanenta a lui Hristos, îi propune pe martiri drept modele pe care crestinii sunt datori sa le imite. Aceasta nu înseamna ca ei trebuie sa moara precum aceia, în afara de cazul în care conditiile externe ar cere acest lucru. Înseamna însa ca ei trebuie sa traiasca cu adevarat crestinismul, straduindu-se pâna la moarte, dupa cum spune, pentru împlinirea Evangheliei în viata lor.
     Scrierile si omiliile Sfântului Vasile cel Mare constituie o invitatie adresata noua tuturor la a trai o viata martirica, marturisitoare, la a duce un mod de viata martiric. De marturia pe care noi crestinii o dam astazi cu viata noastra depinde biruinta împotriva puterilor de astazi ale raului si a noului pagânism contemporan, atât de divers si de intens propagat. Vom da noi aceasta marturie? Raspunsul ramâne sa-l dea fiecare cu viata lui.

inapoi • sus