Episcopul Sofronie al Gyulei
CUVINTE DESPRE RUGACIUNE ALE PARINTELUI SOFRONIE SAHAROV

Semn:

Noaptea de 11/12 august 1995, îndata dupa tunderea în cinul monahal, a pricinuit o întâlnire cu Parintele duhovnicesc, cel care îmi hotarâse si numele cel nou. Am primit, atunci, ca ascultare, din partea Inalt Prea Sfintitului Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Serafim, însarcinarea, nu tocmai lesnicioasa, de a-l face cunoscut pe Parintele Arhimandrit Sofronie, asa cum si acesta l-a „raspândit” în lume pe Staretul sau – Siluan. Asa a început totul...
Nu l-am cunoscut personal pe Arhimandrit. Harul lui Dumnezeu si dragostea Parintelui Mitropolit Serafim m-au purtat, însa, spre duhovnicescul liman al Mânastirii Sfântul Ioan Botezatorul, din Essex (Anglia), întemeiata de Parintele Sofronie. Aveam sa aflu acolo o oaza de echilibru si de bun-simt într-o lume de-acum obisnuita cu urâtul... Intâlnirea cu duhul Parintelui a început acolo si atunci. Si-i nadajduiesc împlinirea în vesnicie. Astfel a prins a se naste ceea ce este aici asternut. Petrecerea în chinovia Parintelui si primirea, prin calugarie, a numelui sau sunt izvoarele a tot ceea ce a urmat.
Demersul nostru ar fi fost imposibil fara sustinerea si întelegerea permanenta de care ne-am bucurat din partea Parintelui nostru Episcop Timotei. Tema Cuvintelor despre rugaciune ne-a fost sugerata, marturisim, de Parintele Arhimandrit Simeon, de la mânastirea din Essex, în timpul ultimei noastre vizite în Anglia (la vremea Postului Mare, în 1996). Asa ne-am apropiat si am purces la drum...
Rugaciunea Parintelui Sofronie si dragostea sa nimicitoare a limitelor, „suprematista”, ne-au stat alaturi, sustinându-ne atunci când ne poticneam si ne surpam. Asa încât putem s-o spunem raspicat: lucrarea nu ne apartine, ci ea a fost asezata, întretesuta si însailata de o prezenta puternica, ce ne-a absorbit cu totul. Lucrarea apartine Parintelui nostru întru Domnul. Lui îi si este dedicata. Lui si tuturor celor ce se vor folosi de ceea ce Arhimandritul Sofronie le pune la dispozitie.
Lucrarea a fost conceputa în doua parti, precedate de o introducere datoare cu o prezentare a Parintelui modelat de duhul Sfântului Siluan Athonitul. Partea întâi am gândit-o ca pe o viziune generala asupra rugaciunii în scrierile Parintelui, iar cea de-a doua ca o crestere din rugaciunea lui Iisus catre rugaciunea pentru lumea întreaga, trecând prin „iadul” rugaciunii din Ghetsimani. Este, oarecum, partea „speciala” a studiului.
Partea întâi este construita dupa o schema cuprinzând trei capitole; la fel si cea de-a doua. Capitolul întâi al primei parti l-am vazut ca o apropiere de tema, ca un prim cerc initiatic, daca-mi este îngaduit a ma exprima astfel. Pentru aceasta si este structurat pe mai multe nivele concentrice: o încercare de definire, de trecere a pragului sau de strapungere a zidului, o luare la cunostinta cu atmosfera cea noua, propusa (capitolul, de altfel, este intitulat chiar „Atmosfera rugaciunii”) – prin încercarea de sistematizare a conditiilor rugaciunii (temerar exercitiu într-un domeniu care anevoios se supune rigorilor scolastice) si, în fine, precizarea filiatiei duhovnicesti, a deprinderii acestei arte în buna traditie a Rasaritului.
Capitolul urmator al celei dintâi sectiuni este launtric, concentric primului capitol. Din pricina asta l-am numit „Intrarea în adânc”. Este mai amplu si integreaza în textura sa segmente referitoare la continut, caracteristici, moduri de rugaciune (cu o atentie aparte acordata rugaciunilor liturgice), trepte ale scarii rugatorului.
#âsnind din substanta experientelor Parintelui s-a nascut si capitolul al treilea, cel al rodirilor, din prima parte a studiului. Si pe acesta l-am asternut în straturi succesive: efecte, piedici si rosturi. Este, în aceasta parte, un soi de matematica a rugaciunii, plecând de la ipoteza, trecând prin demonstratie si atingând concluzia. Taind în miezul realitatii spirituale a rugaciunii, am dat ocol epidermei si straturilor subjacente, descoperindu-ni-se o lectie de anatomie, în toata spectaculozitatea ei.
Din acest laborator, printre norii reactiilor produse, am întrevazut scheletul partii a doua a studiului, ba chiar si noima ei, substanta sa haimatica – dorul dupa mântuirea întregului Adam. Si în acest teritoriu am întâlnit o dispozitie concentrica, de înfasurare – înghiocare a „materiei” daruite plasmuirii: capatâiul, cea dintâi initiere – de dupa trecerea primului sir de praguri – masura rugaciunii Domnului din Ghetsimani, înfatisându-ni-se în chipul pazirii poruncilor si al pocaintei împinse la limita agoniei din Gradina.
Capitolul al doilea este consacrat rugaciunii lui Iisus („Nesfârsita chemare”) si l-am scrutat zarindu-i tarâmurile învaluite în taina („Lucrarea ascunsa”), urcând spre o taina si mai mare („Calea spre isihie”), aratându-si, consecutiv, folosul.
Adaugând caramida peste caramida, constructia noastra si-a atins ultimul cat: rugaciunea pentru lumea toata (Capitolul al treilea al celei de-a doua parti – „Miluieste-ne pe noi si lumea Ta”). Cuprinzând toate celelalte constructe ale rugaciunii, aceasta dimensiune le este inclusa. Este aici un fel de perihoreza ce are un „kilometru zero”: iubirea de vrajmasi, de la care decoleaza spre o prima escala – obstea, comunitatea spirituala, familia duhovniceasca, pentru ca, în cele din urma, sa acopere cosmosul întreg.
Si cum lucrarea aceasta a rugaciunii nu se opreste nicicând, nu am putut nici noi sa ne oprim de la ochirea aceasta scrutatoare. Arta cea adevarata sta sub semnul inaugurarii, spunea Dan Haulica la vernisajul expozitiei lui Horia Bernea de la Palatul Regal din Bucuresti, din primavara lui 1997. Intreaga literatura ascetica este asezata sub pecetea începutului. Arta duhovniceasca a rugaciunii este un vesnic început, o neîncetata plasare sub zodia inauguralului. Acesta este motivul pentru care lucrarea noastra si-a îngaduit absenta unor sistematizate concluzii. De altfel, le socotim ucigatoare estetic, risipitoare de mireasma.
Rasturnând perspectiva, ne hazardam în a afirma ca registrul final, în cvasi-totalitatea sa, într-un anume fel, este un rezumat, o specie a conclusivului, daca vreti, al ideilor presarate pe parcursul lucrarii si întâlnite la tot pasul în scrierile Parintelui Sofronie. Nimic mai mult.
Lucrarea aceasta nu ar fi fost cu putinta în afara tuturor celor care, prin dragostea lor smerita si prin rugaciunea lor, ne-au fost alaturi si ne-au încurajat. Pe unii i-am pomenit în rândurile de mai sus. Celorlalti le vom respecta discretia si nobletea spirituala pastrând tacerea lor cuminte. Dumnezeu le va rasplati nemasurat. Lui îi datoram totul, spre El îndreptându-se toate facerile noastre. Oricât de efemere ar fi, Domnul le împodobeste cu vesnicia. Dar nu lucrurile mâinilor noastre, ci darurile milostivirii Sale asupra-ne sunt vrednice de luare-aminte. Smintelile, greselile, locurile comune si inutilul ni le asumam integral.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi si toata lumea Ta. Amin.

.

Arad, Sfântul si Marele Post, Praznicul Bunei-Vestiri, 1997

înapoi • sus